Despre peninsula Athos, Halkidiki. Mai putin cunoscuta, dar cu foarte multe de oferit

athos ouranopolis
Postat de

Când te gândești la brațul Athos, poate ideea de a-ți petrece concediul aici nu îți este familiară. Aceasta este cea de-a treia peninsulă a regiunii Halkidiki și este o unitate teritorială autonomă, fiind cel mai important loc de pelerinaj după Ierusalim.

Cu toate acestea, există o zonă turistică în regiune, accesibilă tuturor, până la intrarea oficială în Sfântul Munte. Aceasta nu este așa de cunoscută precum Kassandra sau Sithonia, devenind astfel destinația perfectă pentru cei ce cauta o vacanță liniștită.

Indiferent de locul in care alegi sa-ti faci vacanta in Halkidiki, Grecia, iti recomandam sa arunci o privire si pe ofertele de cazare Halkidiki disponibile la noi pe site, caci ai de ales din peste 150 de variante!

Vedere dinspre Sithonia a Muntelui Athos

DE CE SA VIZITEZI PENINSULA ATHOS

  • Pentru stațiunile sale liniștite 
  • Pentru plajele cu nisip fin și apa limpede unde copiii se pot juca în voie
  • Pentru că aici poți găsi și plaje sălbatice, cu un peisaj de poveste, unde te vei deconecta de stresul cotidian
  • Pentru o vacanță relaxantă în care vei iubi bucătăria tradițională grecească și plimbările seara pe malul mării
  • Pentru a afla mai multe despre istoria locului vizitând vestigiile arheologice de aici și chiar satul unde s-a nascut Aristotel.
  • Pentru căutatele croaziere pe mare în jurul Muntelui Athos și pentru a admira mânăstirile sale de pe vapor.

Daca te-am convins deja, consulta lista cu hoteluri in Athos

CUM AJUNGI PE BRAȚUL ATHOS

Pentru a ajunge la stațiunile turistice din peninsula Athos, dacă mergi cu mașina personală, traseul este puțin diferit comparativ cu cel destinat primelor două peninsule. Astfel că odată ce intri în Grecia prin Kulata, vei urma ruta Sidirokastro – Serres – Nigrita – Rentina – Olimpiada – Stratoni – Ierissos – Nea Rhoda. Din Giurgiu și până în Nea Roda sunt aproximativ 673 km care se parcurg în 9 ore.

Mai există un traseu care poate fi urmat, însă intrarea în Grecia se face pe la Makaza. Înainte de a alege acest traseu, recomandarea noastra este să verifici aici daca se poate intra în Grecia prin Makaza. Durata acestuia este de aproximativ 8 ore și 30 de minute.

Dacă însă dorești sa vizitezi peninsula calatorind cu avionul, vei ateriza la Salonic, avand apoi mai multe opțiuni: poți închiria o mașina, sau poți folosi taxiul. Distanța de la Salonic până la Nea Rhoda este de 130 de km și se parcurge cu mașina în aproximativ 2 ore.

Odată ce ajungi in Nea Roda, ai de parcurs aproximativ 15 km pana la statiunea Ouranoupoli, care înseamnă 20 de minute cu mașina. 

Grecia este una din cele mai indragite destinatii de vacanta pentru romani. Daca doresti vacante in Grecia, inca prinzi reduceri pana la 20%! Orice s-ar intampla, esti protejat de ofertele superflexibile cu anulare gratuita!

CÂND SĂ MERGI ÎN VACANȚĂ PE BRAȚUL ATHOS

Clima blândă, mediteraneană, este perfectă pentru a-ți petrece vacanța aici și în afara sezonului turistic de vârf, care este în lunile Iulie și August. Dacă te întrebi ce beneficiu ai avea făcând acest lucru, află că la început sau sfârșit de sezon prețurile sunt mai mici, este mai puțină aglomerație în stațiuni și pe plaje, iar temperaturile sunt foarte plăcute. 

CARE SUNT STAȚIUNILE DIN ZONA TURISTICĂ A BRAȚULUI ATHOS ȘI CE POȚI FACE AICI ?

Stațiunile turistice de pe peninsula Athos se găsesc în partea de nord a acesteia. Cea mai mare și cunoscută este Ouranoupoli. Brațul Athos este poate printre puținele locuri din Grecia care nu este atât de asaltat de turiști în timpul sezonului, întrucât nu mulți știu ca își pot petrece vacanța aici. Iată deci care sunt principalele localități unde îți poți petrece concediul aici: 

OuranoupoliEste un sat tradițional grecesc unde vei găsi taverne și restaurante, magazine cu suveniruri religioase, hoteluri și cafenele. În același timp te vei bucura de peisajul sălbatic din imprejurime, locul fiind perfect dacă îți dorești o vacanță relaxantă și liniștită într-un cadru natural fermecător. 

De aici se organizează multe croaziere către Muntele Athos, astfel că ești la un pas de misteriosul Munte Athos și mânăstirile sale. Nu întâmplător Ouranoupoli este denumită ”Poarta către Muntele Athos”, fiind și punctul de plecare al pelerinilor care merg chiar pe Muntele Sfânt cu permis de vizitare.

Nea RodaSatul acesta se află chiar la intrarea în peninsulă. Dacă decizi sa te cazezi aici, te va încânta arhitectura locală grecească. Casele bine îngrijite, grădinile acestora pline de flori și plajele pe care le vei găsi aici vor contribui la concediul tău plăcut și deconectant. Vei găsi tot ce îți dorești pentru vacanța ta liniștită și lipsită de griji în acest mic sat.

Fun fact: În antichitate aici a fost construit un canal de trecere pentru flota marină de către Xerxes (în jurul anului 480 i.H.). Astăzi el este îngropat, dar a fost identificat între satul Nea Rhoda si Tripiti. În zonă vei vedea numeroase vestigii arheologice ale turnurilor din piatră care odată aparau peninsula.

Ierissos Oraș important și vechi situat la aproximativ 100 de km de Salonic, Ierissos are multe de oferit dacă te gândești să îți petreci vacanta aici. Orașul modern de astăzi, renumit pentru plajele sale premiate Blue Flag a fost construit pe ruinele străvechiului Akanthos. În Ierissos te vei plimba pe o frumoasă promenadă, unde vei putea gusta preparate proaspete de pește la tavernele și restaurantele de aici. Te va încânta muzica tradițională grecească, care joacă un rol foarte important în scena locală.

Din portul orașului Ierissos poți sa faci croaziere zilnice în jurul brațului Athos și către diverse plaje de pe coastă. 

Citeste mai multe despre acest subiect aici: Statiuni bratul Athos. Care sunt locurile in care te poti caza pe cel de-al treilea brat al peninsulei Halkidiki

Olympiada – Un sat pitoresc, situat pe coasta de est a peninsulei Halkidiki, la o distanța de 95 de km de Salonic, Olympiada se află puțin mai la nord de peninsula Athos. Este însă o regiune pe care vrei sa o vezi, fiind arie protejata Natura 2000 pentru frumusețea ei naturală.  În zonă poți vizita străvechiul oraș Stagira, locul de naștere a filozofului Aristotel, găsești nenumărate plaje superbe și golfulete sălbatice cu apă de culoarea smaraldului. 

UNDE TE POȚI CAZA PE BRAȚUL ATHOS

În ceea ce privește posibilitățile de cazare, recomandăm regiunea Ouranoupoli. Aceasta este cea mai animată stațiune, cu cele mai apreciate restaurante, având o frumoasă promenadă la malul mării și o plajă pe măsură. 

Dacă preferi să stai chiar în Ouranoupoli și să ai totul la îndemână poți sta la hoteluri de 2 sau 3 stele sau poți opta pentru închirierea unui apartament sau studio. Acestea din urmă pot fi cu mic dejun inclus, sau în regim self-catering. Recomandarea noastră este Hotelul Pyrgos (2*). 

Dacă te atrage mai mult o cazare all inclusive sau cu demipensiune, care sa fie potrivită pentru familiile cu copii, atunci îți recomandăm sa te orientezi către resorturile din apropierea statiunii Ouranoupoli, ca de exemplu: Aristoteles Holiday Resort & Spa 4*, Akrathos Beach Hotel 4* sau Eagles Palace 5*, Alexandros Palace Hotel & Suites 5* sau Xenios Theoxenia Hotel 4*.

Dintre acestea se remarcă hotelul de lux Eagles Palace (5*), un complex premiat în numeroase rânduri pentru serviciile excelente și calitatea deosebită a condițiilor pe care le oferă oaspeților. Numeroase personalități i-au călcat pragul de-a lungul timpului, printre ele fiind și Nana Mouskouri. Acesta poate fi o alegere perfectă pentru concediul tău, fie că ești în vacanță cu familia ori cu prietenii. 

Și în apropiere de Ierissos ai câteva opțiuni interesante în ceea ce privește cazarea. Cele de pe faleză, cu o minunată priveliște spre mare sunt cele mai căutate. Cele mai multe sunt studiouri, apartamente în regim particular, self-catering. 

În afara statiunii Ierissos te va încânta Mount Athos Resort 5* un resort nou deschis, ideal pentru familiile cu copii, ce funcționează în regim all inclusive. Recomandăm mâncarea delicioasă gătită de bucătarul adus aici tocmai din Santorini, care îmbină cu măiestrie bucătăria tradițională grecească cu cea proprie călugărilor de pe Muntele Athos.

CELE MAI FRUMOASE PLAJE DIN PENINSULA ATHOS. BUCURĂ-TE DE AVENTURĂ ȘI EXPLOREAZĂ PLAJELE SĂLBATICE DIN REGIUNE

Plajele de pe brațul Athos sunt în general liniștite și nu foarte aglomerate. Dacă îți place să explorezi plaje mai puțin cunoscute, trebuie să petreci măcar o zi pe plajele de pe coasta de est, de la Olympiada coborând spre Ierissos și până la Nea Roda. Acestea sunt mai sălbatice, nu au organizare, dar sunt perfecte dacă vrei să îți petreci ziua într-un cadru natural spectaculos în mijlocul naturii. 

Iată câteva recomandări de plaje de pe brațul Athos :

  • Plaja Ouranoupoli – Plaja principala a regiunii turistice a Peninsulei Athos, certificată Blue Flag, aceasta se întinde de la portul Tripiti pe o lungime de aproximativ 5 km pâna la capătul stațiunii Ouranoupoli. Este o plajă ceva mai aglomerată, dar care oferă turiștilor săi toate facilitățile de care au nevoie în imediata apropiere. Pe lângă aceasta, te vei bucura cu siguranță de apa curată și nisipul fin de aici.
  • Plaja Xiropotami – La 12 km mai sus de Ouranopoli, vei găsi această plajă, tot pe coasta de vest a peninsulei. Aceasta este recunoscută pentru marea liniștită. Nu este o plajă organizată, însă îți va oferi o priveliște  foarte frumoasă cu bărcuțele sale colorate ce acostează aici. 
  • Plaja Komitsa – Situată în partea de est a peninsulei, la numai 5 km de Nea Roda, și aceasta este o plajă foarte liniștită, spațioasă, perfectă pentru familiile cu copii. În satul cu același nume poți găsi numeroase cazări și taverne. Cea mai mare parte a plajei nu este organizată, dar sunt și zone în care vei găsi șezlonguri cu umbreluțe, beach baruri și taverne. Există parcare, ea se afla chiar în interiorul plajei.

Citeste si: Ghid plaje bratul Athos Halkidiki. Cele mai populare si mai frumoaselocuri in care sa te bucuri de mare si de soare

SAVUREAZĂ DELICIOASA MÂNCARE TRADIȚIONALĂ GRECEASCĂ DIN PENINSULA ATHOS   

Brațul Athos este recunoscut pentru vinul produs aici. Clima și solul sunt propice pentru producerea vinului și la toate acestea se adaugă tradiția de sute de ani în arta vinului. Călugării contribuie și ei la acest proces.

De altfel, vei putea cumpăra multe preparate culinare tradiționale grecești realizate chiar pe Muntele Sfânt. Peninsula este recunoscută pentru bucătăria clasică Muntelui Athos, introdusă în meniurile hotelurilor. Încearcă uleiul de măsline, mierea sau măslinele cultivate aici. 

În regiune este foarte dezvoltat pescuitul, astfel că poți fi sigur că peștele și fructele de mare pe care le vei încerca sunt printre cele mai proaspete. În Ouranoupoli vei găsi cele mai apreciate restaurante, unul dintre cele mai bune restaurante fiind Lemoniadis. Încearcă neapărat fructele de mare și caracatița de aici. 

Din Ierissos poți cumpăra o foarte bună brânză de capră, dar și alte produse lactate. Tot în această zonă găsești Laptaria Petroto, unde se produce și brânza cu același nume, recunoscută în Grecia pentru calitatea ei.  

PENTRU O VACANȚĂ ACTIVĂ, PENINSULA ATHOS POATE FI O ALEGERE FOARTE BUNĂ. IATĂ CE POȚI FACE AICI

Surprinzător poate pentru cei care nu cunosc bine zona, aici există multe modalități de petrecere a timpului liber, una mai interesantă ca alta, garantându-ți buna dispoziție și relaxarea.

  • Mergi într-o croazieră pe mare. Poți admira Muntele Athos și mănăstirile sale de pe vapor, sau poți vizita insulele din apropiere. Acestea oferă peisaje pline de farmec și plaje de cea mai buna calitate. Există croaziere chiar până la faimoasa Blue Lagoon de pe brațul Kassandra sau până la sălbaticele plaje din Sithonia.
  • Și dacă o croazieră organizată nu crezi ca îți poate oferi libertatea de a explora în voie, atunci poți să optezi pentru închirierea unei barci. Nu ai nevoie de permis special și poți ajunge chiar și la cele mai izolate locuri de pe insulele înconjurătoare.
  • Pe lângă toate acestea, poți încerca sporturi de apă sau drumeții în zonă. Regiunea este destul de sălbatică și vegetația bogată. Astfel te vei bucura de priveliștea inedită plimbându-te printre plantațiile de măslini și podgoriile pe care le vei întâlni în drumul tău.
  • Vizitează Turnul din Ouranopoli. Străvechiul turn datează încă din anul 1344, deși se crede ca ar fi chiar mai vechi de atât. Se crede că însuși regele Ioannis Palaeologos din Salonic ar fi fost cazat în acest turn în 1379. În ziua de azi interiorul lui păstrează încă elemente originale din secolul al 19-lea, fiind amenajat chiar un muzeu. 

CE MAI POȚI FACE PE BRAȚUL ATHOS?

Pe lângă toate activitățile menționate mai sus, pentru pasionații de istorie există câteva obiective care, credem noi că nu trebuiesc trecute cu vederea. 

  • Mânăstirea Zygou – Aceasta este o străveche biserică Atonită care a fost construită undeva în jurul secolului al 10-lea. Este una dintre cele mai vechi Instituții Monastice de pe peninsula Athos și se află chiar la granița cu Regiunea Sfântă a Muntelui Athos, la 2 km spre est de Ouranopoli. 
  • Mănăstirea Kakovo – Aflată la doar 24 de km de Ouranopoli, acesta este de fapt Metocul Mânăstirii Hilandar, care se află în Regiunea Sfântă a Muntelui Athos. Biserica este închinată Izvorului Tămăduirii și este în același timp și un loc de pelerinaj. Vei găsi aici doua clădiri principale, un iaz, parcare pentru vizitatori, o biserică și ateliere ale mânăstirii. Vei putea cumpăra și câteva suveniruri religioase de aici.
  • Anticul oraș Stagira și Parcul lui Aristotel – Acest oraș este recunoscut ca locul nașterii binecunoscutului filozof Aristotel, iar ruinele sale se pot vizita astăzi în apropierea satului Olympiada. 

Mai la nord, la 40 km de Ouranoupoli, poți vizita parcul ridicat în cinstea filozofului. Este singurul parc tematic din Halkidiki. Vei avea surpriza să găsești diferite instrumente (ceas solar, telescop, compas, prisma) și jocuri interactive. Va fi o încântare pentru cei mici sa se implice în aceste joculețe.

PELERINAJ ÎN MUNTELE ATHOS

Chiar dacă face parte din Uniunea Europeană, Muntele Athos este un Stat Monastic autoadministrat, care poate decide libera circulație a persoanelor și bunurilor pe teritoriul său. 

Dacă ești interesat să vizitezi chiar Muntele Sfânt, trebuie sa știi că acest lucru este posibil doar în anumite condiții. Toate persoanele de sex feminin nu pot vizita muntele Athos. Numărul vizitatorilor zilnici este limitat și trebuie sa obții un permis special.

Primele mânăstiri au apărut aici în perioada Bizantină. Astăzi există 20 de mânăstiri pe Muntele Sfânt, unde trăiesc aproximativ 2000 de călugări. Modul lor de viață nu s-a schimbat aproape deloc de când s-au construit mânăstirile și până în prezent. Nu vei găsi aici distracții sau obiective turistice.                             

SFATURI PRACTICE

  • Pe brațul Athos îți vei putea face cumpărăturile de la supermarketuri în principalele stațiuni. Vei regăsi în Ierissos magazine precum Lidl și Masoutis. Tot aici există și o piață foarte bine aprovizionata, deschisă în fiecare marți.
  • Nu confunda străvechiul oraș Stagira, locul de naștere al lui Aristotel cu noul oraș cu același nume, care nu are nicio legătură cu filozoful, dar unde vei găsi Parcul lui Aristotel. Primul se afla lângă satul Olympiada și este un site arheologic care se poate vizita, iar cel din urmă se află mai la nord, la aproximativ 40 de km de Ouranopolis.

Concluzionand, muntele Athos este una dintre puținele destinații din Grecia care nu este vizată de turismul de masă. Multă lume nu știe faptul că aici există și o mică regiune turistică, accesibilă tuturor. Este o destinație foarte bună pentru cei care vor sa evite aglomerația și să se bucure mai degrabă de o vacanță liniștită în stațiunile de aici. Daca nu Athos nu te-a convins, poti explora alte destinatii de vacanta in Grecia.

Alte articole care te-ar putea interesa

Travel Planner Conecteaza-te cu noi pentru o experiență completă!

Simplifici procesul de rezervare și ții legatura cu noi pentru oferte exclusive și informații de călătorie

sau
Login cu Facebook Login cu Google
Continuand, inseamna ca esti de acord cu Termenii de utilizare a site-ului si Politica de confidențialitate TravelPlanner.ro

Esti pe maini bune. Vezi ofertele si rezerva in siguranta la conditii super avantajoase.

Ai vazut ofertele noastre in Grecia?